La 18 ani ești „copil mare”. La 18 ani poți orice. La 18 ani ai voie să ai voie tot. Corpul tău e un zgomot furios care scrijelește timpanele cu intensitatea unui strigăt de revoltă. La 18 ani simți că explodezi în zeci de bucățele de libertate care scapă de sub control. La 18 ani spargi zidul interdicțiilor și dai de toți pereții cu tabuuri care ți-au marcat dorințele și ţi-au încătușat așteptările.
Interzis sub 18 ani este spectacolul unei confruntări-elastic. De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor lor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor. Copii căutându-și bezmetic un sens și părinţii care le vor tot binele din lume. Doar că, uneori, „binele” îi încurcă pe toţi. Fiecare devine captiv într-un cerc de angoase care apasă tare.
Puţine lucruri sunt cu adevărat interzise până la vârsta de 18 ani. Şi asta o spun din proprie experienţă. Interzicerea tutunului, alcoolului şi drogurilor e parte dintr-un act normativ care ar trebui respectat, dar cei care cred că adolescenţii aşteaptă majoratul ca să experimenteze sunt idealişti. Nu despre asta e vorba, aceste trei sinapse sunt clişeele spre care se îndreaptă mintea noastră când încercăm să argumentăm eticheta de tânăr teribilist din ziua de azi, tot mai des aplicată fără context. Textul Mihaelei Mihailov şi spectacolul lui Lenuş Moraru aruncă à poignet cele trei păcate în discuţie, dar nu fac mare tam-tam pe seama lor. Miza lor e să sape mai adânc în eseistica părintească orală, care intră pe-o ureche tânărului delicvent şi iese pe alta, şi să ajungă la acele temeri părinteşti, corect întemeiate, de altfel, dar incorect aplicate în educaţia pe care aceştia le-o oferă copiilor. Acele replici tăioase devenite cutume, precum „Ce ştii tu?”, „N-ai voie”, „Taci din gură!”, la care se rezumă comunicarea părinte-copil. Un subiect contemporan şi binevenit în contextul tot mai lărgit al educaţiei.
Sabina Balan – LiterNet.ro – Cine cu cine vorbeşte?
http://agenda.liternet.ro/articol/20542/Sabina-Balan/Cine-cu-cine-vorbeste-Interzis-sub-18-ani.html
… N-am simțit nimic deplasat ori bricolat. Muzica se potrivește mănușă pe secvențe și personalități. Lumina e caldă, iar decorul, constant ocupat și remodelat, ar putea fi următoarea ta casă. Ușa stricată involuntar a fost rapid integrată în scenariu și folosită ca pretext de ceartă și glume. O groază de replici haioase te pun, ca spectator implicat, în încurcătură – poveștile lor nu-s haioase și nici nu sunt tratate ca atare, dar te regăsești în discursuri, în nedumeriri și reacții prea tare ca să nu râzi de ei și de tine, cel de cândva sau de-acum.
Andra Pavel – Semne Bune – Interzis sub 18 ani
https://semnebune.ro/2016/interzis-sub-18-ani/#axzz4bD1OApgu
… Lenuş Teodora Moraru a transformat în spectacol piesa Mihaelei Michailov, Interzis sub 18 ani, un text care abordează o temă precisă: dubla măsură pe care adulţii o aplică adolescenţilor. O tînără de aproape 18 ani (17 ani şi 3 luni), cu părinţi divorţaţi, rebelă şi „incontrolabilă“, se confruntă cu noua iubită a tatălui său, o tînără puţin peste 18 ani. În timp ce prima este tratată ca un minor, a doua este considerată femeie. Copilul Lulu şi iubita-copil Mona îi dau tatălui (şi ulterior şi mamei) prilejul manifestării unei ipocrizii de „bună credinţă“. Concret, dublul standard există, dar nici unul dintre adulţi nu poate fi acuzat de rea intenţie. În schimb, ambii sînt susceptibili de superficialitate în relaţia cu copilul, de rigiditate în gîndire, de un egoism neintenţionat. Ei pozează în părinţi buni, depăşiţi de un copil recalcitrant. Aşa să fie? Legea trasează o linie clară între matur și imatur, dar legea este un construct. Părinţii sînt cei care greşesc, care nu înregistrează maturizarea copilului şi îl văd doar ca pe o responsabilitate. Lulu (expresiva şi talentata Iulia Samson) este abandonată în cadrul familiei, devine prizoniera mentalităţilor părinţilor, iar rebeliunea ei – sex, alcool, droguri, absenţe la şcoală – este răspunsul la stimuli negativi: dezagregarea familiei, bătălia deschisă dintre părinţi, trecerea ei pe planul al doilea în viaţa acestora (fiecare vrea „să îşi refacă“ viaţa), relaţia rigidă cu ei etc. Practic, cele două generaţii şi-au dinamitat punţile de comunicare.
Oana Stoica – Dilema veche – Copilăria a pierit în zori
http://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/copilaria-a-pierit-in-zori
