SCRIE O PIESĂ ÎNTR-UN ACT ȘI EA POATE DEVENI SPECTACOL!

Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale organizează în perioada februarie 2021 – iulie 2022 cea de-a șaptea ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA.

New Drama – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi este primul proiect din cadrul programului EXCELSIOR EDUCAȚIONAL, care are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii și adolescenţi). Proiectul îi are în vedere pe tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să își dezvolte imaginaţia prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Piesele într-un act scrise de tineri pasionați de teatru se primesc în concurs până la data de 15 mai 2021. Textele sunt apoi jurizate de o comisie formată din profesioniști. În urma selecției, șase dintre acestea ajung în etapa finală a proiectului. Tinerii participă la un atelier de scriere dramatică, iar textele lor sunt transformate în spectacole-lectură. Piesa câștigătoare este pusă în scenă, iar spectacolul intră în repertoriul Teatrului Excelsior, în stagiunea 2021-2022.

Mai multe informații despre NEW DRAMA și despre etapele de desfășurare a proiectului aflați aici: PREZENTARE NEW DRAMA 2021

 


5 iulie 2022

Au fost desemnate piesele finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA 2022

Teatrul EXCELSIOR are plăcerea să anunțe piesele finaliste ale celei de-a VIII-a ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA desemnate, după lecturare, de un juriu de specialitate. La această ediție a concursului au fost alese opt piese finaliste dintre cele 50 înscrise de adolescenți din 26 orașe, comune și sate din întreaga țară. Cele opt piese și cei
15 iulie 2021

Juriul de părinți a desemnat cele mai bune zece piese ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA 2021

După anunțarea celor șase piese finaliste ale celei de a VII-a ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, desemnate de un juriu de specialitate, Teatrul EXCELSIOR face cunoscute și opțiunile juriului alcătuit din părinți de adolescenți. Pentru a patra ediție consecutiv, piesele înscrise în concurs au fost evaluate și de părinți de adolescenți. Nu întâmplător, toate cele șase
5 iulie 2021

Au fost desemnate piesele finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA 2021

Teatrul EXCELSIOR are plăcerea să anunțe cele șase piese finaliste ale celei de-a VII-a ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, desemnate, după lecturare, de un juriu de specialitate. La această ediție a concursului au fost înscrise 35 de piese scrise de adolescenți din 19 orașe, comune și sate din întreaga țară. Cele șase piese și cei șase
15 mai 2021

Sunteți părinți de adolescenți? Teatrul EXCELSIOR vă invită să jurizați piesele înscrise la NEW DRAMA

33 de adolescenți din întreaga țară și-au înscris piesele la NEW DRAMA, concursul de dramaturgie pentru adolescenți aflat la cea de-a VII-a ediție. Textele vor fi jurizate de profesioniști din domeniul teatrului, iar în urma evaluării lor, șase dintre acestea vor ajunge în etapa finală a proiectului. Ulterior, piesa desemnată câștigătoare va fi pusă în scenă la Teatrul EXCELSIOR în stagiunea
15 februarie 2021

NEW DRAMA. Concurs de dramaturgie pentru adolescenți. Ediția a VII-a

Primăria Capitalei prin Teatrul Excelsior, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale organizează în perioada februarie 2021 – iulie 2022 cea de-a șaptea ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA, dedicat adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. NEW DRAMA se adresează tuturor tinerilor pasionați de teatru și îi încurajează să își dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Adolescenții sunt, așadar, invitați
Română
X