Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR organizează în perioada 1 martie 2022 – 15 decembrie 2022, cea de-a opta ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA, dedicat adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.
NEW DRAMA se adresează tuturor tinerilor pasionați de teatru și îi încurajează să își dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Adolescenții sunt, așadar, invitați să scrie o piesă într-un act și să o trimită pe adresa teatrului, împreună cu o scrisoare de motivație, prin care să explice de ce își doresc să participe la acest concurs.
Textele înscrise vor fi jurizate de profesioniști din domeniul teatrului (dramaturgi și regizori). În urma selecției, șase dintre piese vor ajunge în faza finală a proiectului, iar textul câștigător va fi transformat într-un spectacol care va intra apoi în repertoriul Teatrului EXCELSIOR.
ETAPELE DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI NEW DRAMA:
a. Înscrierea pieselor într-un act la concurs și desemnarea celor șase piese finaliste de către un juriu de specialitate.
b. Un atelier de scriere dramatică pentru cei șase finaliști, susținut la Teatrul EXCELSIOR de un dramaturg reputat.
c. Spectacole lectură pe baza celor șase texte finaliste, cu regizori și actori profesioniști, în urma cărora juriul va desemna piesa câștigătoare.
d. Textul câștigător devine spectacol, montat la Teatrul EXCELSIOR în stagiunea 2023-2024.
CALENDARUL CONCURSULUI:
- 1 martie 2022 – lansarea proiectului
- 15 mai 2022 – deadline pentru înscrierea textelor
- 20 iunie 2022 – anunțarea titlurilor finaliste
- septembrie 2022 – atelierul de scriere dramatică
- noiembrie/decembrie 2022 – spectacole-lectură la Teatrul EXCELSIOR
- Stagiunea 2023-2024 – premiera spectacolului montat pe baza piesei câștigătoare
DESPRE TEATRUL EXCELSIOR
Teatrul EXCELSIOR este un teatru aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, care desfășoară programe și proiecte dedicate copiilor și adolescenților. Printre acestea se numără: EXCELSIOR TEENFEST – Festival de teatru profesionist pentru adolescenți care propune atât spectacole, cât și ateliere de dezvoltare a valențelor artistice ale publicului țintă (actorie, playwright, editare și montaj video, fotografie de teatru,); RELIEF. Laborator de Teatru Tânăr, dedicat trupelor de teatru de liceeni, care aduce împreună regizori, coregrafi și muzicieni reputați ce lucrează cu adolescenții la crearea unor showcase-uri pe teme din dramaturgia universală; ART-CREATIVE, program care dezvoltă latura artistică a adolescenților prin diferite proiecte, dintre care face parte și Concursul de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA.
MISIUNEA TEATRULUI:
Misiunea teatrului este, pe de-o parte, folosirea actului de cultură ca motor de educare și transformare a tânărului spectator „în fiinţă eminamente culturală”, iar pe de altă parte, folosirea educației ca acțiune de transmitere şi producere a culturii, prin activități culturale întreprinse de tineri. Activitatea teatrului este focusată pe două direcții principale: valorizare culturală şi redefinire educațională. Acestora li se alătură alte trei direcții definite distinct, dar complementare: implicare socială, deschidere către internațional şi, nu în ultimul rând, relaționare directă cu familia.
DESPRE PROGRAMUL EXCELSIOR EDUCAȚIONAL
Programul are ca obiectiv folosirea educației ca modalitate de transmitere şi producere a culturii prin activități artistice în care tinerii sunt direct implicați. Acesta vizează un tip de instruire complementar educației formale şi urmărește îmbunătățirea orizontului cultural al copiilor, asigurarea unui mediu propice exersării şi cultivării diferitelor înclinații și aptitudini.
Director programe: Maria ROTAR
Coordonator proiect: Elena PATAP
E-mail: secretariat.literar@teatrul-excelsior.ro
Site: www.teatrul-excelsior.ro