Familia Addams

libretul: Marshall Brickman & Rick Elice muzica și versurile: Andrew Lippa traducerea și adaptarea textului: Carmen Stanciu; traducerea songurilor: Alex Ștefănescu Distribuția Galerie foto Cronici Apariții media Turnee & premii

O vizită în universul excentricei familii Addams dintr-o perspectivă surprinzătoare, confruntându-i pe Gomez și pe Morticia cu ceea ce s-ar putea numi „coșmarul” oricăror părinți: copiii cresc (prea repede). Ajunsă la vârsta adolescenței, Wednesday, unica lor fiică, se îndrăgostește de Lucas Beineke, un băiat drăguț dintr-o familie respectabil de „normală”. Totul va lua o întorsătură neașteptată în noaptea când „prea normalii” Beineke ajung să cineze în casa „ciudaților” Addams – un festin nocturn care va confrunta cele două familii cu limitele (a)normalității și cu rezistența în fața schimbării.

recomandare: 12+

durata: 2h 45' (cu pauză)

data premierei: 13 septembrie 2019

Excentrica familie, care la începutul anilor ‘90 cucerea publicul larg prin versiunea cinematografică omonimă, i-a inspirat pe Marshall Brickman, Rick Elice și Andrew Lippa în crearea unei adaptări muzicale originale care revizitează universul Addams dintr-o perspectivă surprinzătoare, confruntându-i pe Gomez și pe Morticia cu ceea ce s-ar putea numi „coșmarul” oricăror părinți: copiii cresc (prea repede).

Ajunsă la vârsta adolescenței, Wednesday, unica lor fiică, se îndrăgostește de Lucas Beineke, un băiat drăguț dintr-o familie respectabil de „normală” și decide să îi încredințeze secretul tatălui ei, care nu doar că este nevoit să accepte cruda realitate, ci și să facă ceva ce nu a mai făcut vreodată: să îi ascundă adevărul iubitei sale soții. Totul va lua o întorsătură neașteptată în noaptea când „prea normalii” Beineke ajung să cineze în casa „ciudaților” Addams – un festin nocturn care va confrunta cele două familii cu limitele (a)normalității și cu rezistența în fața schimbării.

Bazat pe personajele create de Charles Addams.
Musical produs pentru prima dată pe Broadway de Stuart Oken, Roy Furman, Michael Leavitt, Five Cent Productions, Stephen Schuler, Decca Theatricals, Scott M. Delman, Stuart Ditsky, Terry Allen Kramer, Stephanie P.McClelland, James L.Nederlander, Eva Price, lamTheatricals/Mary LuRoffe, Pittsburgh CLO/Gutterman-Swinsky, Vivek Tiwary/Gary Kaplan, Compania Weinstein/Clarence, LLC, Adam Zotovich/ Theatricals Tribe; Prin aranjament special cu Elephant Eye Theatrical; Young@Part® Edition, in adaptarea lui Marc Tumminelli, cu prelucrare initiala la Broadway Workshop din NYC.

Musicalul Familia Addams este prezentat printr-un acord special cu Theatrical Rights Worldwide, 122-124 Regent Street, Londra, W1B SSA.

Distribuția

Gomez Addams

Lucian Ionescu

Wednesday Addams

Ana Udroiu

Pugsley Addams

Mihai Cheregi

Unchiul Fester

Mihai Mitrea

 /

Radu Mitrea

Bunica

Oana Pușcatu

Alice Beineke

Maria Alexievici

Mal Beineke

Doru Bem

Lucas Beineke

Dan Pughineanu

Strămoșii

Balerina

Loredana Cosovanu

 /

Cristina Danu

Clownul

Alex Popa

Gangsterul

Ovidiu Ușvat

Echipa de creație

regie, coregrafie, costume

Razvan Mazilu

producția muzicală

Alexandra si Alexei Turcan

decor

Sabina Spatariu

lighting design

Costi Baciu

machiaj & peruci

Ioana Roman, Mara Rădulescu

pregătirea muzicală

Maria Alexievici

video

Cristian Niculescu

asistent coregrafie

Monica Petrica

asistent scenografie, recuzită

Andrei Șova

efecte speciale

Școala de Machiaj Prostetic

corepetitori

Anca Săftulescu, Maria Alexievici

consultant tango argentinian

Daniel Măndiță

Cronici

Este o împlinire imensă când se ajunge de fiecare dată la final și când publicul după aceste aproape 3 ore de divertisment de calitate îi poate recompensa pe actori cu minute în șir de aplauze și cel puțin 4-5 chemări la scenă.
Om Cultural Contemporan / 16.09.2024
All in all, au fost 2 ore și 40 de minute unde plăcerea s-a îmbinat cu nostalgia, momentele pentru reacții de „aww” au coexistat cu cele de „ăuh…”, iar câte una-două din versurile melodiilor s-au întipărit în amintire. Răzvan Mazilu, nu o spun eu, ci doar reiterez, a adus și a reinventat musicalul pentru publicul român, păstrându-i savoarea și comercialitatea hollywoodiană, dar imprimându-și spectacolele cu pecetea sa proprie. Deci, „Familia Addams” este still a banger, păstrând o energie proaspătă și recunoștință pentru că s-a întâmplat, chiar și la 5 ani de la premieră.
Happening / Teodora Andreoiu / 27.03.2024
După Irina Loghin și Benone Sinulescu sau Stela Popescu și Alexandru Arșinel, vodevilul românesc este pe gheare bune. Familia Addams este despre moarte. Moartea plictiselii.
iulianfira.ro / Iulia Fira / 28.02.2024
„Familia Addams” și „Opera de trei parale” sunt două musicaluri pline de dinamism și culoare, care te absorb imediat în lumea lor și nu te lasă să le scapi de sub vrajă mult timp după ce părăsești teatrul. Deși au surse foarte diferite, amândouă mustesc de viață și oferă personaje cuceritoare. Sunt, cred, două spectacole care i-ar „converti” și pe cei care resping teatrul muzical.
Adevărul / Mihai Fulger / 31.01.2024
Totul de la lumini, costume, muzică pȃnă la gesturile actorilor, face ca Familia Addams să fie un musical genial, de care nu te-ai putea sătura nici la a mia vizionare... Emoție de teatru, de musical. Spectacolul este o combinație perfectă între dramă, dragoste, umor, simbolism, ciudățenii.
teenpres.ro / Maria Dumitru – 17.12.2021
Cu accente romantice, umor negru, atmosferă horror și ironie fină, sarcasm și delicatețe, Familia Addams este un musical în care categoriile estetice intră într-o neobișnuită complementaritate. Ca principiu al viziunii regizorale nobile, de talia unui adevărat Cinema Paradiso, tot ce ar trebui să înspăimânte stârnește râsul ori înduioșarea. Fiți triști! este, în această lume upside down un îndemn sincer la fericire, acea fericire autentică, trăită fără ipocrizie. Îngrozitor de frumos.
bookhub.ro / Mihaela Nicolae / 03.12.2019
Musicalul fără voci foarte bune n-ar mai fi spectacol! Iar Răzvan Mazilu și-a ales vocile cum nu se poate mai bine! Cu o parte din actori nu e la prima colaborare, mă refer aici la Lucian Ionescu în primul rând, cu alții este la primul spectacol, dar la nivel de voce și mișcare scenică chiar n-au fost diferențe, ceea ce înseamnă că s-a lucrat mult pe unitate.
bookhub.ro / Nona Rapotan / 31.10.2019
„Familia Addams” și ale sale extravaganțe la Teatrul Excelsior
qmagazine.ro / Ileana Bogdan / 03.09.2019

Media

Festivaluri

27,28.02.2024 / turneu Craiova / Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova 
23.11.2023 / Sunlight Theatre 2023 / Festival de Teatru Componentă a Flight Festival / Opera Națională Română Timișoara 
23.06.2023 / Festivalul Opera Aperta, Cluj-Napoca / Opera Națională Română Cluj-Napoca 
03.06.2023 / Festivalul Internațional de Teatru Oradea / Teatrul „Regina Maria” Oradea 
16.10.2022 / Festivalul Național de Comedie, ediția a XXXIII-a / Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați 
25.09.2022 / Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, ediția a II-a / Teatrul „Maria Filotti” Brăila 
28.08.2022 / Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS) / Teatrul de Vară Soveja, Constanța 
28.08.2021 / Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția a XXVIII-a / Fabrica de Cultură Sibiu, Sala „Faust” 
08.08.2021 / Festivalul „Săptămâna Comediei”, ediția a VIII-a / Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov  
18.11.2019 / Festivalul Internațional de Teatru Clasic, ediția a XXV-a / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad 
06.11.2019 / Festivalul de Teatru „Toma Caragiu”, ediția a IX-a / Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești 
01.11.2019 / Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi, ediția a XXIII-a / Teatrul „Alexandru Davila” Pitești  
25.10.2019 / Festivalul Internațional „ELENA TEODORINI”, ediția a XVI-a /  
2020 / nominalizare la Gala UNITER 2020 pentru cea mai bună actriță în rol principal: Oana Predescu - rolul Morticia Addams /  

Premii

2020 / premiu pentru cel mai bun actor în rol principal: Lucian Ionescu - rolul Gomez Addams / Gala UNITER 2020 

Cumpără bilete

FAMILIA ADDAMS
26 februarie 2025 Ora: 19:00
Teatrul Excelsior - Sala Ion Lucian
FAMILIA ADDAMS
11 martie 2025 Ora: 19:00
Teatrul Excelsior - Sala Ion Lucian
FAMILIA ADDAMS
12 martie 2025 Ora: 19:00
Teatrul Excelsior - Sala Ion Lucian

Cumpără bilete