Fecioarele noastre grabnic ajutătoare

Ne aflăm în fața unui spectacol aparte, greu de încadrat: este și musical, și text contemporan, este parabolă despre viață și moarte și e spectacol-concert. Pe scurt, e un spectacol de teatru. Complex, inedit, incisiv, pe alocuri șocant, dar, peste toate acestea, plin de emoție. Cred că teribila încărcătură emoțională și amestecul special de tragic și comic m-au atras și m-au sedus. Și mixul neașteptat de muzică sacră (Bach, Pergolesi, Händel, Karl Jenkins) cu muzica pop-rock (Rod Stewart, Beatles, Eric Clapton, Electric Light Orchestra)…
Mi-am dorit o punere în scenă dinamică, cu surprize, cu energie, cu umor, dar în același timp cu imagini puternice, încărcate de poezie. O poezie „croită” pe sensibilitatea publicului tânăr de azi. Am păstrat ideea originală de band care cântă muzica live, un band alcătuit doar din fete. E un spectacol cu distribuție exclusiv feminină, fără a fi unul feminist.

Răzvan Mazilu

Până când intri în sala de spectacol și le întâlnești pe cele șase fete de la liceul „Our Lady of Perpetual Succour”, titlul în sine pare indigest, chiar neatrăgător. Dacă am rezistat tuturor încercărilor de a-l schimba este pentru că „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” nu e o găselniță de marketing ci o sintagmă metaforică ce reflectă, în mod ideal, însăși mesajul acestui text: nu judeca după aparențe, nu te teme să-ți trăiești viața – cu bune și cu rele – și, mai ales, nu te teme de Iubire. Ea vine atunci când te aștepți mai puțin, de la cine te aștepți mai puțin. Și tocmai în asta rezidă forța ei de a ne modela și împlini ca ființe umane.

(…) Traducerea și adaptarea a presupus, înainte de orice, încercarea de a nu denatura structura și sensurile inițiale. Tocmai de aceea, mărturisesc, mi-a dat ceva de lucru găsirea unor echivalente în limba română (care să nu sune ridicol!) pentru termenii din slang-ul scoțian. Poate că va naște controverse și păstrarea expresiilor și apelativelor – să le spunem „colocvial urbane” – din limbajul personajelor. Timp de două luni am stat de vorbă, în mod special, cu elevi de liceu și, cu mâna pe inimă, consider că exact acesta e modul în care vorbesc atunci când sunt între ei, când sunt autentici. Nu mă sperie potențialele critici ale pudibonzilor sau moraliștilor, pentru că nu este o poveste despre cum ar vrea adulții să fie cei tineri, ci despre așa cum sunt.

Carmen Stanciu