Vezi galeria foto

Urmăresc să dezvălui spectatorilor acel dar al imaginației perpetue, al visării, pe care literatura ni-l împărtășește prin fiecare poveste iscălită. Devenim așadar spectatori – martori la construcția acestui univers atât de personal, prin prisma celor două personaje, un elev în prag de bacalaureat și un profesor subapreciat profesional, dar în continuare pasionat și devotat elevilor săi (…). Din perspectiva pasiunii reciproce pentru literatură, cei doi reușesc să construiască treptat un univers comun, idealist, utopic chiar, în care informația devine un mecanism de apărare, un refugiu în fața realității și grijilor cotidiene, dar și o armă împotriva noastră, ca indivizi (…). Un spectacol care îmbină realul cu fantasticul, realismul psihologic cu suprarealismul – totul în jurul unei tematici atât de actuale și mediat dezbătute – Educația. 

Silvia Roman

„Missouri Sky” – un spectacol despre potriviri. Un fapt divers, mai curând sugerat, dar ale cărui implicații ar putea să fie – pe bună dreptate sau nu –  serioase. Diferența este că uniunea dintre cei doi nu este nici întâmplătoare (deși bazată pe un impuls), nici frivolă (deși bazată pe conjunctură). Doi oameni care, în felul lor, nu-și găsesc locul: o femeie care trăiește cvasi-singură, aflată la răscrucea inefabilă dintre „tinerețe” și „bătrânețe” – sau accepțiunile generale legate de aceste două concepte; un băiat pentru care viitorul nu e sursă de entuziasm, ci de angoasă. O legătură neprevăzută, dar necesară, motivată nu pe vreo caracteristică fizică (în fapt, apropierea fizică trebuie rapid expediată), ci de configurații intime.

Victor Morozov 

durata spectacolului: 1h (fără pauză)

data premierei: 21 martie 2018

Echipa de creație

Regia

Silvia Roman

Scenografia

Ruxandra Manolovici

Muzica

Bogdan Balea

Cumpără bilete