Tristețe și bucurie în viața girafelor

Fetița poreclită Girafa are de făcut o lucrare școlară. Luând Lisabona la pas, găsește material care o inspiră mai mult decât ar putea vreodată un documentar de la televizor. Actul de a restrânge în câteva pagini experiența transformatoare a aventurii ei urbane este, de fapt, un proces artistic. Dar la 9 ani, nu gândește lucrurile în termenii ăștia: creația e instinct, joacă și nevoie.

Copilăria e ca un spațiu fizic, în care poți păși. Îi poți privi interiorul printr-o membrană transparentă, iar întâmplările specifice vârstei rămân repere toată viața – civilă și artistică. Uneori mă regăsesc revenind voit la acea voce interioară care întreba „de ce?”, înainte să se obișnuiască cu faptul că nedreptatea și inegalitățile sociale nu au soluții magice, că ele există în paralel cu  generozitatea și sublimul, iar juxtapunerea lor este de neînțeles. Povestea  este, așadar, dedicată copilului care nu se oprește din a ridica întrebări, copil pentru care  neajutorarea adulților e mai înspăimântătoare decât orice pericol. Iar estetica de colaj a spectacolului e o odă adusă frumuseții și durerii maturizării între decupaje din revistele anilor 2000, betoane fierbinți și crize de tot felul.

Irisz Kovacs