Marți, 10 octombrie, ora 18.00, la Teatrul EXCELSIOR.
Thomas Ostermeier, unul dintre cei mai importanți creatori de teatru ai lumii, director artistic al Schaubühne Berlin, într-un dialog despre teatru cu regizorul Vlad Cristache, managerul Teatrului Excelsior. Evenimentul va deschide seria X-FEST TALKS - conversații despre artă care vor explora resorturile intime ale procesului creativ cu cei mai influenți artiști din teatrul internațional și care vor continua și în edițiile viitoare ale festivalului.
Thomas Ostermeier a studiat regia de teatru la Berlin, iar primele sale spectacole de succes au fost ca regizor și director artistic al scenei Baracke de la Deutsches Theater din Berlin. Din septembrie 1999, este regizor și Director Artistic al Schaubühne Berlin, unde continuă să descopere și să pună în scenă texte contemporane, dar și piese ale unor dramaturgi clasici precum Ibsen sau Shakespeare. A obținut recunoașterea internațională în Franța, în 2004, unde a fost ales „artist asociat” al Festivalului de la Avignon.
De-a lungul anilor, a fost recompensat cu numeroase premii și distincții:
- Premiul Friedrich-Luft (Măsură pentru măsură),
- Grand Prix de la Critique (John Gabriel Borkmann, 2009),
- Premiul Criticilor din Barcelona (Hamlet, 2009),
- Leul de Aur la Bienala de Teatru de la Veneția în 2011,
- rangul de Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres, acordat de Ministerul Culturii din Franța în 2015 și, în 2019, Premiul Molière pentru A douăsprezecea noapte.
Spectacolele lui Thomas Ostermeier sunt programate în întreaga lume și au fost văzute în orașe precum Adelaide, Atena, Avignon, Barcelona, Beijing, Belgrad, Bordeaux, Bruxelles, Buenos Aires, București, Caracas, Copenhaga, Delhi, Dublin, Hong Kong, Lisabona, Ljubljana, Londra, Madrid, Marsilia, Melbourne, Moscova, Napoli, New York, Oslo, Ottawa, Paris, Praga, Québec, Rennes, Reims, Santiago de Chile, Sarajevo, Seul, Sydney, Taipei, Tampere, Tel Aviv, Tokyo, Veneția, Viena și Zagreb.
Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.