(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI

inspirat de Yuval Noah Harari text de Yael Ronen și Dimitrij Schaad traducerea Mircea Sorin Rusu Distribuția Galerie foto Cronici Turnee & premii
Următoarele Reprezentații
nu sunt programate reprezentații

Imaginează-ți o lume unde Alecto, o inteligență artificială omniprezentă, îți ghidează viața. De la alegerea partenerului perfect, la creșterea copiilor cu cele mai bune gene, Alecto are un plan pentru tot. În 2043, viața pare ușoară, dar lipsită de spontaneitate. Totul este calculat și previzibil. Dar ce se întâmplă când dorința pentru libertate și autenticitate își face loc?

- premieră pe țară -

recomandare: 14+

durata: 1h 45' (fără pauză)

data premierei: 18 noiembrie 2023

„Omul este pe cale să devină un zeu sau, prin intermediul tehnologiei și al exploatării iraționale a resurselor Terrei, este pe cale să se autodistrugă? Yuval Noah Harari este unul dintre cei mai comentați gânditori ai începutului de secol XXI. Celebrul său volum „21 de lecții pentru secolul XXI” face parte din inventarul global al chestionării moralității individuale și colective într-o epocă dominată de haos și nesiguranță.

Revoluția digitală, care ar trebui să ne ușureze viețile, ne pune și în fața unor întrebări și dificultăți existențiale nemaiîntâlnite în întreaga istorie a umanității: cum facem față unei vieți în care omul devine ușor înlocuibil de algoritmi? Cum și în ce fel ne vom mai raporta la realitate când inteligența artificială și realitățile virtuale vor răspunde prompt tuturor nevoilor noastre imediate? Se vor transforma societățile în dictaturi digitale care ne vor manipula viețile pe baza datelor personale aflate în mâinile câtorva oameni? Ce dileme etice vor apărea în epoca designului genetic? Va mai putea exista, în atari condiții, liberul arbitru și dacă da, sub ce formă?”

Radu Nica

(R)Evoluție este prezentat printr-un acord cu henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin GmbH, Lausitzer Platz 15, 10997 Berlin, GERMANIA

Spectacolul conține efecte luminoase care pot afecta persoanele care suferă de epilepsie.

Echipa de creație

regia

Radu Nica

scenografia

Theodor Cristian Niculae

mișcarea scenică

Florin Fieroiu

video design

Andrei Cozlac

muzica și sound design

Adrian Piciorea

lighting design

Traian Marin

asistent scenografie

Sofia Iorga

producător delegat

Camelia Moroianu

Cronici

N-am mai văzut de o grămadă de timp un spectacol atât de complex, care să nu se abată niciun moment de la o coerență ireproșabilă, de la un magnetism vibrant, de la o expresivitate contagioasă și de la un fir narativ ramificat cu precizie, dar și cu mult umor și sensibilitate.
Diana Duca / dianaduca.ro / 29.03.2024
Spectacolul de teatru (R)Evoluție (de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, regia Radu Nica, montat la Teatrul Excelsior din București) se inspiră din curiozitatea lui Harari pentru a pune în scenă un așa numit "teatru al viitorului" menit să stârnească imaginația, dar mai ales spiritul critic al spectatorilor. Contrar afirmației lui Harari, îmi pare că (R)Evoluție pune întrebarea dacă nu cumva apoteoza de care vorbește Harari prin care omul dobândește puteri de zeu, ar fi de fapt doar începutul unei noi file din istoria omenirii, și nu încheierea ei.
Bogdan Buturugă / liternet.ro / 01.2024
Cu interpretări actoricești juste și consistente, perfect integrate, care dau ritm montării, cu un spațiu pe care scenografia lui Theodor Cristian Niculae și video-designul lui Andrei Cozlac îl transformă într-un decor de film SF, (R)Evoluție e un spectacol viu și puternic, în care Radu Nica te pune față în față cu întrebări al căror răspuns nu e ușor de găsit.
Monica Andronescu / artitudini.ro / 11.01.2024
(R)Evoluție este un spectacol gândit pentru tineri, le stârnește multe mirări și astfel devin conștienți de multe probleme la care nu s-au gândit niciodată. Maturilor, amatorilor de teatru s-ar putea ca textul în sine să nu le placă foarte mult, e scris fără multe complicații și subterfugii, dar chiar și așa, felul cum a gândit Radu Nica spectacolul le poate aduce mai aproape tinerimea.
Nona Rapotan / bookhub.ro / 16.12.2023
Depinde de fiecare, în funcție de cum percepe preambulul spectacolului, când Alex Călin, înainte de a îmbrăca ființa doctorului Stefan Frank, face (auto)ironic cu ochiul publicului căruia îi explică de ce supravegherea până la nivel neuronal, senzorial e în folosul lui. Haz esopic al unei povești căreia Esop i s-ar potrivi foarte bine ca spectator. Să-i urmăm exemplul…
Doru Mareș / artitudini.ro / 24.11.2023
(R)Evoluţie. Ghid de supraviețuire în secolul XXI
Ileana Andrei / ileanaandrei.ro / 22.11.2023
Regizorul Radu Nica a realizat un spectacol mereu surprinzător, plin de inteligenţă şi ritm, cu o economie sobră de mijloace, care merge pe forţa replicii şi absurdul plauzibil al situaţiilor regizorale. Poate că un alt regizor ar fi făcut evadările din realitate mai spectaculoase, dar Nica a preferat doar să le sugereze pentru a se concentra pe esenţă şi pe cuvânt. O călătorie printre marile idei cutting-edge ale timpului nostru referitoare la un viitor bizar care ne paşte pe fiecare.
Alexandra Ares / revistarinocerul.ro / 21.11.2023
Așa cum e de așteptat, spectacolul este unul modern, sau futurist dacă vreți, dar se deosebește fundamental de alte abordări din peisajul teatral actual. Dacă modernismul înseamnă re-scrierea și re-citirea unor texte clasice și abordarea lor în manieră inovativă, cu ajutorul tehnologiei, „(R)Evoluție” de la Excelsior este taman opusul acestui concept, în sensul că tehnologia nu este un mijloc de exprimare, ci chiar subiectul piesei, în timp ce abordarea este una clasică.
Radu Preda / cronicardupaureche / 19.11.2023

Festivaluri

19.10.2024 / FNT Educațional / București 

Premii

2024 / Adrian Piciorea - Nominalizare la premiul pentru cea mai bună muzică originală și sound design / Gala UNITER, 2024 
4 decembrie 2023 / Premiul pentru cea mai bună piesă de teatru străină jucată în premieră pe țară / Premiile Revistei Rinocerul, 2023 
4 decembrie 2023 / Matei Arvunescu - Premiul pentru interpretare masculină, rol secundar / Premiile Reviste Rinocerul, 2023 

Cumpără bilete